Singura modalitate prin care puteți ridica o problemă care vă preocupă în fața Curții Constituționale este prin intermediul persoanelor cu drept de sesizare la Curtea Constituțională.
Prin urmare, cel mai obișnuit și cel mai simplu mod de a face acest lucru este prin intermediul unui judecător în următoarea situație.
În primul rând, cazul dumneavoastră (de exemplu, o acțiune civilă sau un dosar penal împotriva dumneavoastră) trebuie să fie pendinte, adică examinat la moment de instanță.
În al doilea rând, dumneavoastră sau avocatul dumneavoastră ați stabilit că un act normativ sau o dispoziție legală, în privință căreia sunt îndoieli cu privire la constituționalitate, se aplică în cauza respectivă.
În al treilea rând, dumneavoastră sau avocatul dumneavoastră ar trebui să întocmiți o sesizare privind excepția de neconstituționalitate și să cereți judecătorului care judecă cauza să trimită această sesizare la Curtea Constituțională pentru a verifica constituționalitatea actului normativ sau a prevederii legale. Cu unele excepții, judecătorul este obligat să transmită această sesizare Curții Constituționale și să suspende examinarea cauzei până la pronunțarea deciziei Curții Constituționale. După aceea, judecătorul va continua examinarea cauzei în lumina deciziei Curții Constituționale.
notă Persoanele care au dreptul de a face sesizări la Curtea Constituțională sunt: Președintele Republicii Moldova, Guvernul, ministrul Justiției, judecătorii/completele de judecată ale Curții Supreme de Justiție, curțile de apel și instanțele de judecată, Consiliul Superior al Magistraturii, Procurorul General, deputații, fracțiunile parlamentare, Avocatul Poporului, Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului, consiliile unităților administrativ-teritoriale de nivel I sau II și Adunarea Populară a Găgăuziei (Gagauz-Yeri). Totuși, niciuna dintre persoanele enumerate mai sus, cu excepția judecătorului care examinează cazul dumneavoastră, nu este obligată să vă preia și transmită plângerea sau inițiativa la Curtea Constituțională. Dimpotrivă, legea oferă discreție celor enumerați mai sus (cu excepția judecătorului care examinează cazul dumneavoastră) să decidă singuri dacă să depună sau nu o sesizare la Curtea Constituțională.
După cum puteți vedea, există câteva condiții care trebuie luate în considerare înainte de a depune o sesizare:
exemplu Curtea Constituțională nu va examina sesizarea dacă autorul (subiectul) sesizării se plânge de faptul că instanța judecătorească care examinează cauza a înțeles greșit faptele litigiului.
Curtea Constituțională va accepta și va examina doar o cerere cu privire la o problemă legată de neconstituționalitatea actelor juridice sau a prevederilor acestora.
exemplu Curtea nu va accepta sesizări dacă acestea vizează ineficiența unei structuri din cadrul Guvernului. Cu toate acestea, Curtea poate accepta o sesizare cu privire la o prevedere legală care poate încălca drepturile omului protejate de Constituție.
Persoanele împuternicite (cu excepția judecătorilor) pot depune sesizări la Curtea Constituțională în interes public. Prin urmare, ele nu trebuie să explice relevanța sesizării pentru situația dumneavoastră particulară.