Ce este tortura?
Tortura este un termen larg, care nu are o definiție universal acceptată. În termeni simpli, tortura este actul de a provoca dureri sau suferințe severe, fie fizice, fie psihologice. Tortura este un act intenționat - este de obicei folosită pentru a obține informații sau o mărturisire de la o persoană deținută, pentru a o pedepsi, constrânge, umili și/sau intimida.
Ce este tratamentul sau pedeapsa inuman(ă) ori degradant(ă)?
Diferența dintre tortură și tratamentul inuman ori degradant (în continuare, prescurtat ”TID”) constă în severitatea suferinței cauzate. Tortura implică cel mai înalt grad de intensitate și este aplicată în mod deliberat. Tratamentul sau pedeapsa inumană implică mai puțină suferință în comparație cu tortura: trebuie să atingă un nivel minim de severitate și să provoace fie vătămări corporale reale, fie suferințe psihice intense. Acesta nu trebuie în mod obligatoriu să fie deliberat. Tratamentul degradant umilește o persoană, nu respectă demnitatea unei persoane sau provoacă teamă. Nu se cere ca să fie intenționat și adesea nu duce la vătămări corporale.
Nu există o listă exhaustivă a faptelor care se califică drept tortură sau TID: depinde întotdeauna de circumstanțe. Aprecierea este relativă și include factori precum durata tratamentului, vârsta, sexul și starea de sănătate a victimei, condițiile și efectele tratamentului etc.
notă Interdicția acoperă și cazurile de expulzare sau extrădare a unei persoane când există un risc real ca persoana să se confrunte cu tortură sau TID în țara de destinație.
Pot fi tortura sau TID justificate?
Tortura și TID nu pot fi justificate – această interdicție este absolută, fără excepție. Nici interesul public, nici drepturile altora, nici acțiunile victimei, oricât de periculoase sau criminale, nu pot justifica o ingerință în acest drept.
Cine protejează acest drept?
Statul este principalul garant al drepturilor omului. Obligațiile sale sunt duble: negative (obligații „de a nu face” ceva, de a se abține de la careva acțiuni) și pozitive (obligații de „a face” ceva).
Obligația negativă impune statului să se abțină de la toate formele de rele tratamente, adică să nu tortureze și să nu trateze persoanele într-un mod inuman și/sau degradant. Obligațiile pozitive impun statului să protejeze persoanele de rele tratamente (prin adoptarea de legi relevante, oferirea de instruire necesară etc.) și să investigheze în mod eficient plângerile privind relele tratamente.
Recunoașterea internațională a acestui drept
Normele care interzic tortura și TID au fost formulate după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial când comunitatea internațională a decis să stabilească un standard comun pentru protejarea drepturilor fundamentale. În 1948, a fost adoptată Declarația Universală a Drepturilor Omului, care prevede în Articolul 5 următorul text:
„Nimeni nu va fi supus torturii, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante”.
Interdicția se regăsește și în convențiile internaționale și regionale privind drepturile omului. În 1984, Națiunile Unite au adoptat un document juridic separat dedicat în întregime interzicerii torturii și a TID – Convenția împotriva torturii și a altor pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante.