În ce constă libertatea și securitatea persoanei?
Dreptul la libertate și securitate înseamnă dreptul de a fi liber fizic și dreptul de a nu fi deținut ilegal și arbitrar. Dacă o persoană este deținută, trebuie să existe motive (motivele deținerii) și o procedură urmată, care a fost stabilită prin lege. Dreptul la libertate și securitate al unei persoane nu trebuie confundat cu libertatea de mișcare - aceasta din urmă este un drept separat.
Privarea de libertate nu implică neapărat arestarea sau deținerea într-o celulă de închisoare. Aceasta de asemenea, poate lua și alte forme, cum ar fi plasarea involuntară într-o instituție de psihiatrie, detenția în zonele de tranzit a frontierei, plasarea într-o mașină de poliție sau chiar arestarea la domiciliu.
Poate fi legală privarea de libertate?
Există, într-adevăr, circumstanțe în care o persoană poate fi privată în mod legal de libertate. Aceasta presupune deținerea unei persoane pe motive întemeiate și urmând proceduri clare stabilite de lege.
Detenția se poate baza, în general, pe următoarele motive:
- condamnarea de către o instanță competentă
- când o persoană nu a respectat o hotărâre judecătorească sau pentru a se asigura că o persoană respectă legea
- când o persoană este bănuită că ar fi săvârșit o infracțiune și acest lucru este necesar pentru a preveni o altă infracțiune sau pentru a o împiedica să se sustragă
- motive medicale și/sau sociale: de exemplu, plasarea involuntară a unei persoane în instituții de îngrijire a sănătății mintale sau dacă este necesar să se prevină răspândirea bolilor infecțioase
- intrarea neautorizată într-o țară sau în cazuri de expulzare sau extrădare
Cine protejează acest drept?
Statul este principalul garant al drepturilor omului. Obligațiile sale sunt duble: negative (obligații „de a nu face” ceva, de a se abține de la careva acțiuni) și pozitive (obligații de „a face” ceva).
Obligația negativă impune statului să se abțină de la încălcarea dreptului la libertate și securitate, adică să nu dețină persoane în mod ilegal. Obligația pozitivă include datoria de a asigura protecție împotriva detenției ilegale oricărei persoane aflate în jurisdicția sa, asigurându-se că o persoană este privată de libertate numai în condițiile legii și în mod nearbitrar.
Recunoașterea internațională a acestui drept
Declarația Universală a Drepturilor Omului, un document de referință privind drepturile omului care a fost adoptat după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, conține două articole care menționează acest drept.
Articolul 3 prevede:
„Orice persoană are dreptul la viață, libertate și securitatea sa”,
în timp ce articolul 9 adaugă în continuare că
„Nimeni nu poate fi arestat, deținut sau exilat în mod arbitrar”.
Dreptul la libertate și securitate este universal recunoscut – se regăsește în toate convențiile generale internaționale și regionale privind drepturile omului.
Una dintre formele de privare de libertate, când soarta sau locul în care se află persoana dispărută sunt tăinuite, este reglementată începând cu 2010 printr-o convenție separată, care însă, nefiind ratificată, nu este în vigoare pentru Moldova - Convenția Internațională pentru Protecția Tuturor Persoanelor împotriva Disparițiilor Forțate.