Ce este sclavia și munca forțată?
În termeni simpli, sclavia este o situație în care o ființă umană este deținută de alta. Sclavia clasică (proprietatea asupra persoanelor) este interzisă de dreptul internațional, dar un fenomen asociat numit „sclavie modernă” există și astăzi.
Sclavia modernă este exploatarea unei persoane de către o altă persoană(e) în scop personal sau comercial. Aceasta poate lua diferite forme, cum ar fi înrobirea prin datorii, traficul de persoane, căsătoria forțată, servitutea domestică, sclavia sexuală sau munca forțată.
Munca forțată este o situație în care o persoană este constrânsă să presteze o muncă sub amenințarea pedepsei. Munca forțată nu este niciodată voluntară și include întotdeauna violența.
notă Munca forțată nu se limitează la munca manuală. Se referă la toate tipurile posibile de lucrări sau servicii.
Raportul „Estimări globale ale sclaviei moderne” din 2022 afirmă că:
Există 27,6 milioane de oameni în situații de muncă forțată într-o anumită zi. Acest număr absolut se traduce în 3,5 persoane supuse la muncă forțată la fiecare mie de oameni din lume.
Ce nu este inclus în noțiunea de muncă forțată?
Munca forțată nu include:
- munca cerută în mod normal să fie efectuată în detenție
- orice serviciu cu caracter militar
- servicii în cazuri de urgență sau situații care amenință viața sau bunăstarea comunității
- orice muncă sau serviciu care face parte din obligațiile civice normale (de exemplu, serviciul obligatoriu de jurați în țările în care există instituția dată)
Poate fi justificată sclavia sau munca forțată?
Sclavia și munca forțată nu pot fi justificate. Nici măcar o stare de urgență publică care amenință viața națiunii nu permite derogarea de la acest drept.
Cine protejează acest drept?
Întrucât statul este principalul garant al drepturilor omului, el trebuie să se asigure că interzicerea sclaviei și a muncii forțate este respectată.
Obligațiile statului sunt duble: negative (obligații „de a nu face” ceva) și pozitive (obligații de „a face” ceva).
Obligația negativă impune statului să se abțină de la încălcarea interdicției sclaviei și a muncii forțate.
Obligația pozitivă, pe de altă parte, este de a se asigura că autoritățile publice nu discriminează ilegal și iau măsuri active de protecție. Aceasta include:
1. Adoptarea legilor corespunzătoare
- Codul Penal trebuie să interzică sclavia, servitutea sau munca forțată ori obligatorie
- Statul trebuie să reglementeze activitățile de afaceri, deoarece afacerile sunt adesea folosite ca fațadă pentru traficul de persoane, unde victimele sunt prezentate ca „lucrători”
- Normele de imigrare ale statului nu trebuie să faciliteze sau să tolereze traficul de persoane (de exemplu, regulile pot cere tuturor pasagerilor să prezinte documente de călătorie)
2. Investigare și urmărire penală
Statul trebuie să investigheze situațiile de muncă forțată sau trafic chiar și în absența unei plângeri din partea victimei sau dacă victima și-a retras cererea. În cazul infracțiunilor transfrontaliere, statele în cauză au datoria de a coopera.
3. Protecția victimelor
- Atunci când autoritățile statului sunt conștiente că o persoană se confruntă cu un risc real de exploatare sau trafic, trebuie să o scoată din această situație
- Statul trebuie să asiste victimele în recuperarea lor fizică, psihologică și socială
- Statul trebuie să se asigure că victimele au acces la asistență juridică (consiliere și reprezentare)
Recunoașterea internațională a acestui drept
Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede în articolul 4:
Nimeni nu va fi ținut în sclavie, nici în robie; sclavia și traficul cu sclavi sunt interzise sub toate formele lor.
Interzicerea sclaviei și a muncii forțate se regăsește și în toate cele mai importante convenții internaționale și regionale privind drepturile omului.