Ce este dreptul la sănătate?
Poate părea că dreptul la sănătate este dreptul de a fi sănătos. Acest lucru nu este corect – un Stat nu poate garanta în mod realist că toată lumea va fi sănătoasă.
Constituția Organizației Mondiale a Sănătății îl definește astfel:
Posibilitatea de a se bucura de cel mai înalt posibil standard de sănătate
Aceasta include:
- dreptul de a-și controla sănătatea și corpul
- dreptul de a fi liber de tortură, tratament medical sau supunerea experimentelor fără consimțământ
- accesul la sistemul de sănătate
- dreptul la prevenirea, tratarea și controlul maladiilor
- acces la medicamente esențiale
- dreptul de a participa la luarea deciziilor legate de sănătate
notă Noțiunea de „sănătate” include atât starea fizică, cât și starea mintală a unei persoane.
Cine protejează acest drept?
Întrucât Statul este principalul garant al drepturilor omului, el trebuie să ia măsuri în vederea realizării acestui drept.
Mai exact, Statul are trei tipuri de obligații:
1. Obligația de a respecta înseamnă că Statul nu trebuie să încalce sau să comită ingerințe în acest drept. Astfel, printre altele, sunt interzise următoarele comportamente:
-
discriminare în accesul la asistență medicală
-
comercializarea medicamentelor nesigure
-
aplicarea de tratamente medicale forțate
-
limitarea accesului la contraceptive
-
cenzurarea sau nefurnizarea informațiilor legate de sănătate
2. Obligația de a proteja înseamnă că Statul ar trebui să prevină încălcările de către alte părți. Aceasta include:
-
adoptarea unei legislații care să asigure accesul tuturor la asistență medicală
-
controlul comerțului în sfera medicală
-
asigurarea că profesioniștii în medicină sunt educați și autorizați corespunzător
-
protejarea grupurilor vulnerabile și marginalizate
-
prevenirea practicilor tradiționale și sociale dăunătoare
3. Obligația de îndeplinire a unor acțiuni impune Statului să adopte un set de măsuri care să asigure realizarea acestui drept. Aceasta include:
-
adoptarea unei politici naționale de sănătate detaliate
-
asigurarea unui număr suficient de unități medicale (de exemplu, spitale)
-
stabilirea unui sistem de asigurări în sănătate
-
promovarea cercetării și educației medicale
-
creșterea gradului de conștientizare cu privire la problemele stringente (de exemplu, HIV/SIDA, sănătatea reproducerii, abuzul de alcool etc.)
Ce se întâmplă dacă Statul nu are resurse suficiente?
Obligația de a asigura dreptul la sănătate se aplică Statelor cu capacități economice diferite. Totuși, Statul ar trebui să își respecte obligațiile de bază:
- Asigurarea accesului la asistență medicală fără discriminare
- Asigurarea accesului la un minim de alimente cu valoare nutritivă adecvată
- Asigurarea unui adăpost în condiții minime, a unei locuințe și a salubrității
- Furnizarea medicamentelor esențiale
- Adoptarea unei strategii naționale de sănătate publică
Cum se poate determina dacă dreptul este respectat în mod corespunzător?
Dreptul la sănătate are patru caracteristici cheie:
1. Disponibilitate: serviciile, infrastructura și bunurile de sănătate publică trebuie să fie disponibile în cantitate suficientă.
2. Accesibilitate: serviciile, infrastructura și bunurile de sănătate publică trebuie să fie accesibile tuturor.
Un exemplu de accesibilitate fizică este un spital la o distanță rezonabilă de casa unei persoane. Un exemplu de accesibilitate economică este prețul accesibil al serviciului medical sau o reducere pentru persoanele cu venituri mici.
3. Acceptabilitate: serviciile, infrastructura și bunurile de sănătate publică trebuie să fie adecvate din punct de vedere cultural și religios, precum și să respecte etica medicală.
4. Calitate: serviciile, infrastructura și bunurile de sănătate publică trebuie să atingă un standard suficient de înalt. Aceasta include personalul instruit corespunzător, medicamentele care au fost supuse verificărilor științifice și nu au expirat, echipamentele spitalicești funcționale etc.
Recunoașterea internațională a acestui drept
Sănătatea este importantă pentru toată lumea: atunci când starea fizică și psihică a unei persoane este protejată și respectată, aceasta permite exercitarea altor drepturi ale omului. Ideea că conceptul de demnitate umană include și bunăstarea generală a unui individ în cursul obișnuit al vieții a fost deja recunoscută la sfârșitul anilor 1940.
Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948 prevede în Articolul 25 alineatul (1) că:
Orice persoană are dreptul la un nivel de viață corespunzător asigurării sănătății sale, bunăstării proprii și a familiei, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum și serviciile sociale necesare, are dreptul la asigurare în caz de șomaj, de boală, de invaliditate, văduvie, bătrânețe sau în alte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistență ca urmare a unor împrejurări independente de voința sa.
Acest drept – singur sau în combinație cu alte drepturi – se regăsește și în toate cele mai importante convenții internaționale și regionale privind drepturile omului.