Toate restrângerile privind drepturile omului trebuie să fie proporționale. Aceasta înseamnă că, pe lângă faptul că urmează să se întemeieze pe lege și să servească unui scop legitim, măsurile de restrângere trebuie să fie echilibrate și proporționale și să nu aducă mai mult prejudiciu drepturilor individuale decât beneficii intereselor publice.
Statul trebuie să evalueze întotdeauna proporționalitatea atunci când adoptă anumite măsuri care restrâng drepturile omului. Această evaluare constă din trei aspecte principale:
- Dacă măsurile alese sunt adecvate pentru protejarea scopului legitim
- Dacă există măsuri alternative, mai puțin restrictive, care ar putea fi la fel de eficiente în protejarea scopului legitim
- Dacă beneficiul pentru interesele publice depășește prejudiciul adus drepturilor individuale.
Restrângerile trebuie să fie potrivite pentru a proteja scopul legitim. Aceasta înseamnă că măsurile restrictive trebuie să aibă un impact și să fie eficiente în protejarea intereselor în cauză.
exemplu De exemplu, statele pot impune restrângeri asupra libertății de întrunire în timpul unei pandemii prin interzicerea adunărilor mari. Această măsură este potrivită pentru limitarea răspândirii bolilor infecțioase și protejarea sănătății publice, deoarece limitează contactul strâns între grupuri mari de oameni, prevenind astfel răspândirea infecției.
Măsurile ce restrâng drepturile omului sunt necesare doar dacă nu există alte măsuri, mai puțin restrictive, care să protejeze interesele publice (scopul legitim) la fel de eficient ca și măsurile aplicate. Această cerință asigură ca măsurile de restrângere să nu fie excesive și ca drepturile persoanei să fie restrânse cât mai puțin posibil pentru a proteja interesele publice.
exemplu Diferite grupuri de persoane cu opinii opuse ar putea dori să organizeze concomitent adunările publice și să se adreseze la primărie pentru organizarea întrunirilor la aceeași oră și în același loc. În cazul în care există un pericol pentru securitatea publică, la examinarea notificărilor și înainte de a interzice vreuna dintre întruniri, autoritățile trebuie să ia în considerare dacă asemenea restricții precum distanța minimă și prezența sporită a polițiștilor sau alte măsuri de securitate ar putea fi eficiente și ar permite desfășurarea ambelor adunări.
Existența unor măsuri alternative trebuie întotdeauna evaluată la luarea deciziei de restrângere a drepturilor omului, fie sub forma unei decizii individuale, fie în cadrul procesului legislativ.
exemplu Curtea Constituțională a Republicii Moldova a examinat prevederile Codului Audiovizualului care interzic transmiterea de programe de televiziune și radio cu conținut informativ, care nu sunt produse în Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii, Canada sau în statele care au ratificat Convenția Europeană privind Televiziunea Transfrontalieră. În ceea ce privește măsurile alternative mai puțin intruzive, Curtea a apreciat că o formă de control de la caz la caz pentru fiecare program de televiziune sau radio ar putea duce la numeroase litigii, costuri și întârzieri. Aceasta ar reprezenta, pentru stat, o povară excesivă. Prin urmare, interdicția generală de transmitere a unor astfel de programe nu echivalează cu o ingerință disproporționată atât în libertatea de exprimare a radiodifuzorilor, cât și în dreptul persoanelor de acces la informații.
Restrângerile privind drepturile omului vor fi proporționale numai dacă beneficiul pentru interesul public depășește prejudiciul adus drepturilor individuale. Această cerință asigură ca sarcina impusă unei persoane prin restrângerea drepturilor sale să fie justificată, necesară și echilibrată.
Ceea ce este proporțional depinde de fiecare situație și de fiecare persoană în parte, precum și de felurile de măsuri restrictive aplicate. Prin urmare, acolo unde legea acordă o anumită discreție autorităților și funcționarilor statului, aceștia trebuie să facă această evaluare în fiecare caz, luând în considerare toate circumstanțele cazului.
exemplu La etapele inițiale ale procesului penal, când există riscul dovedit că învinuitul poate împiedica acumularea de probe importante, judecătorul îl poate plasa în arest preventiv. Cu toate acestea, pe măsură ce urmărirea penală progresează și toate probele au fost strânse, menținerea acestuia în arest preventiv poate să nu mai fie justificată și proporțională pentru a proteja ancheta.