Toate restrângerile privind drepturile omului trebuie să aibă loc în baza legii. Acest lucru asigură că drepturile omului nu sunt restrânse în mod arbitrar. Cerința ca restrângerile drepturilor omului să se bazeze pe lege asigură, de asemenea, că restrângerile drepturilor omului sunt „autorizate” de un legiuitor legitim care a fost ales de popor.

Cerința conform căreia restrângerile privind drepturile omului trebuie să fie impuse în baza legii nu înseamnă că orice restricție concretă trebuie menționată în lege. Uneori, o măsură care restrânge drepturile omului este menționată direct în lege.

exemplu În Moldova, articolul 38 din Constituție și articolul 14 din Codul Electoral prevăd că cetățenii Republicii Moldova care au împlinit vârsta de 18 ani în ziua alegerilor au drept de vot. Astfel, limita de vârstă pentru exercitarea dreptului de vot este stabilită direct prin lege.

Aflați mai multe despre măsurile generale.

În alte cazuri, legea poate acorda autorităților sau oficialilor statului libertatea de a decide dacă sunt necesare careva măsuri de restrângere a drepturile omului și care anume măsuri ar fi adecvate în situația în cauză.

exemplu Judecătorii au dreptul să aplice diferite măsuri preventive învinuiților sau inculpaților la faza de urmărire penală și la etapa judecării în cadrul procesului penal. Potrivit articolului 175 din Codul de Procedură Penală, aceștia pot alege între măsuri precum obligația de a nu părăsi localitatea, obligația de a nu părăsi țara, liberarea provizorie sub control judiciar, liberarea provizorie pe cauțiune, arestul la domiciliu, arestul preventiv sau alte măsuri. Codul de Procedură Penală oferă judecătorilor dreptul să aprecieze individual și să decidă măsura care este cea mai potrivită pentru situația și persoana în cauză.

exemplu În cazul declarării stării de urgență, planificarea, organizarea și coordonarea implementării măsurilor impuse revine Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, care are puterea de apreciere să ia măsurile necesare, dar în limitele stabilite de Parlament.

Aflați mai multe despre restrângerile individuale.

notă În contextul restrângerilor privind drepturile omului, termenul „lege” este mai larg. Acesta cuprinde toate normele legale emise de autoritățile statului care au dreptul de a adopta reguli generale obligatorii. În Moldova, acestea includ legile adoptate de Parlamentul Republicii Moldova, hotărârile Guvernului, actele normative emise de autoritățile publice locale, Banca Națională a Moldovei sau alte instituții care au puterea de a emite norme juridice obligatorii.

Calitatea legii

Legile care restrâng drepturile omului trebuie să fie de o calitate suficientă. Aceasta înseamnă că ele trebuie adoptate conform procedurilor cuvenite. De asemenea, legile trebuie să fie accesibile și suficient de clare. În Moldova trebuie să se răspundă la trei întrebări pentru a evalua dacă o restrângere a drepturilor omului se bazează pe „lege”:

  • dacă legea a fost adoptată în conformitate cu procedurile corespunzătoare stabilite prin legile care reglementează procesul legislativ;
  • dacă legea este promulgată și disponibilă publicului;
  • dacă legea este suficient de clară și previzibilă pentru a permite unei persoane să-și înțeleagă drepturile și obligațiile și să prevadă consecințele neîndeplinirii acestora.

O lege rămâne fi considerată suficient de clară și previzibilă chiar dacă juriștii și instanțele trebuie să o interpreteze. Deoarece legile sunt de obicei generale și aplicabile în diferite situații, ele pot fi abstracte și să necesite o anumită interpretare. Legile care impun restrângeri pentru profesioniști pot fi scrise și într-un limbaj mai complicat decât cele care se aplică tuturor celorlalți.

exemplu Companiile care lucrează în domeniul securității ar putea avea nevoie să îndeplinească o serie de cerințe tehnice specifice pentru a putea funcționa. Acestea pot fi scrise în termeni tehnici complicați, deoarece sunt menite să fie aplicate de profesioniști în domeniul securității. Totuși, legile penale care definesc infracțiunile pe care toată lumea este obligată să le respecte trebuie să fie scrise în termeni simpli, pe înțelesul tuturor.

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a stabilit că problema calității unei legi nu reprezintă o problemă de constituționalitate atâta timp cât un drept fundamental nu este afectat.

Obligațiunile speciale ale legiuitorului  

În Moldova, legile care restrâng drepturile omului trebuie adoptate printr-un proces legislativ compatibil cu așa-zisul principiu al bunei legiferări. Acest principiu garantează că o restrângere a drepturilor omului este adoptată printr-un proces legislativ democratic, care include audieri legislative și analiza diferitelor opinii. Conform legii moldovenești, într-un act legislativ trebuie respectate următoarele principii:

  • constituționalitatea
  • respectarea drepturilor și libertăților fundamentale
  • legalitatea și echilibrul între reglementările concurente
  • oportunitatea, coerența, consecutivitatea, stabilitatea şi predictibilitatea normelor juridice
  • asigurarea transparenței, publicității şi accesibilității
  • respectarea ierarhiei actelor normative.

Actul normativ trebuie să corespundă prevederilor Constituției Republicii Moldova, tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte, principiilor şi normelor unanim recunoscute ale dreptului internațional. Soluțiile propuse în proiectul actului normativ trebuie să fie în concordanță cu legislația Uniunii Europene din domeniul respectiv și să asigure compatibilitatea cu aceasta. În cazul în care restricția implică echilibrarea drepturilor diferitelor grupuri de persoane, principiul unei bune legiferări impune ca diferitele alternative și principii importante în balansarea acestor drepturi să fie evaluate în mod corespunzător în procesul legislativ.

Potrivit legislației moldovenești, autoritățile publice sunt obligate să întreprindă măsurile necesare pentru a asigura posibilitățile de participare a cetățenilor, a asociațiilor acestora constituite în condițiile legii, a altor părți interesate la procesul decizional.

Resurse

Ultima actualizare 13/03/2025