Există o serie de restricții care limitează cine poate participa la votare, cele mai importante fiind legate de vârstă, reședință sau cetățenie.
Restricțiile privind exercitarea dreptului de vot sunt permise de dreptul internațional în domeniul drepturilor omului, cu condiția să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim și să nu fie arbitrare sau disproporționate. Aceasta înseamnă că doar acele excepții care pot fi justificate ca fiind strict necesare sunt considerate limitări legitime ale dreptului de vot al unei persoane.