Când poate fi restricționat dreptul de a organiza o întrunire?
Dreptul de a organiza întruniri poate fi restricționat doar prin lege și numai dacă aceste restricții sunt necesare într-o societate democratică:
- pentru protecția securității naționale, integrității teritoriale sau siguranței publice
- pentru prevenirea dezordinilor în masa sau a infracțiunilor
- pentru protecția sănătății sau a moralității publice, a reputației ori a drepturilor altor persoane
Potrivit Legii privind întrunirile, în Moldova este interzisă organizarea întrunirilor prin care se urmărește:
- îndemnarea la război de agresiune, la ură naţională, rasială, etnică sau religioasă
- incitarea la discriminare sau violență publică
- subminarea securităţii naţionale sau a integrităţii teritoriale a ţării, săvîrşirea infracţiunilor, încălcarea ordinii publice sau organizarea tulburărilor în masă, încălcarea moralităţii publice, a drepturilor şi a libertăţilor altor persoane ori punerea în pericol a vieţii sau a sănătăţii acestora
Pe durata întrunirii publice trebuie să fie respectată ordinea publică. Dacă această obligație nu este respectată, poliția are dreptul să dea ordine pentru asigurarea respectării legii și, la nevoie, să dispună dispersarea întrunirii. Dacă întrunirea devine violentă, poliția are dreptul să intervină cu forță, dacă este necesar, și să rețină persoanele care manifestă un comportament agresiv. Comportamentul agresiv și comportamentul contrar legii pot atrage răspunderea contravențională sau penală. Cu toate acestea, forța utilizată de poliție trebuie să fie absolut necesară și proporțională cu gradul de pericol.
Ce încălcări ale drepturilor omului pot apărea?
Dacă vi se interzice sau vi se împiedică desfășurarea unei întruniri pașnice legale, sau dacă sunteți reținuți ori sancționați pentru organizarea sau participarea la o formă de întrunire pașnică, este posibil ca libertatea dumneavoastră de întruniri pașnice sau libertatea de exprimare să fi fost încălcată.
Orice restricție a libertății de întruniri sau a libertății de exprimare trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim și să fie necesară într-o societate democratică. Dacă nu este respectată una dintre aceste trei condiții, restricția nu poate fi considerată justificată.
Citiți mai multe despre libertatea de întruniri și libertatea de exprimare în acest Ghid.
Autoritățile de aplicare a legii vă pot reține temporar sau priva de libertate pentru a vă proteja pe voi sau pe alții de un pericol, ori în cazuri de posibilă răspundere contravențională sau penală. Totuși, această privare de libertate trebuie să respecte condițiile legale și să nu fie arbitrară. Dacă ați fost reținuți sau privați de libertate în mod ilegal sau arbitrar, dreptul dumneavoastră la libertate și securitate personală poate fi încălcat. Aceasta poate constitui și o contravenție.
important Dacă sunteți reținuți într-o cauză penală și nu aveți un avocat în acel moment, potrivit legii din Moldova, puteți cere ofițerului de reținere să vă desemneze un avocat din oficiu, plătit de stat. Citiți mai multe despre reținere în acest Ghid.