Ce este libertatea de întrunire şi de asociere?
Libertatea de întrunire permite oricărei persoane să se adune în grupuri pentru a acționa într-un mod coordonat și intenționat. Adunarea nu este orice grup de oameni, fiecare acționând individual (ca o coadă), ci presupune acțiune colectivă: de exemplu, un marș, un protest sau o demonstrație. Libertatea de asociere permite oricărei persoane să se alăture unui grup sau unei organizații pentru a urmări un scop comun. Aceasta poate fi un sindicat, o asociație profesională sau altă organizație. Libertatea de întrunire și asociere nu asigură doar dreptul de a face parte dintr-o adunare sau asociație, dar garantează și faptul că nimeni nu poate fi obligat să se alăture. În Republica Moldova, libertatea de întrunire și asociere este apărată de Constituție și de alte legi, în special Legea privind întrunirile.
Care sunt limitările libertății de întrunire şi de asociere?
Acest drept acoperă adunările private și publice, cele statice și dinamice – cuvântul cheie este „pașnic”. Astfel, adunările violente nu sunt protejate.
În general, libertatea de întrunire şi de asociere nu este absolută și, prin urmare, poate fi supusă unor restricții. Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede trei criterii, care trebuie îndeplinite pentru ca restrângerea să fie legală:
1. Restricția este prevăzută de lege: există o normă în dreptul național care permite o astfel de restricție
2. Restricția este necesară într-o societate democratică pentru:
- securitatea naţională sau siguranţa publică
- apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor
- protecţia sănătăţii ori a moralei
- protecţia drepturilor şi a libertăţilor altora
3. Restricția este proporțională (nu mai mult decât este necesar pentru atingerea scopului urmărit)
Aceste criterii au fost, de asemenea, general acceptate și aplicate de alte instituții internaționale pentru drepturile omului și urmate de multe organisme naționale de aprobare a deciziilor.
Cine protejează libertatea de întrunire şi de asociere?
Statul este principalul garant al drepturilor omului. Obligațiile sale sunt duble: negative (obligații „de a nu face” ceva) și pozitive (obligații de „a face” ceva).
Obligația negativă este de a se abține de la amestecul arbitrar în libertatea de întrunire şi de asociere, creând astfel un mediu în care oamenii se pot aduna și forma asociații în mod liber. Obligația pozitivă este de a asigura protecția acestei libertăți. În acest scop, statul trebuie să adopte legi relevante, să aibă un sistem judiciar funcțional și să ia măsuri de securitate pentru a asigura securitatea întrunirilor și așa mai departe.
Recunoașterea internațională a acestui drept
Primul document de referință privind drepturile omului – Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată în 1948 – prevede următoarele la Articolul 20 (1-2):
“Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire şi de asociere paşnică. (...) Nimeni nu poate fi obligat să facă parte dintr-o asociaţie.”
Acest drept a fost ulterior încorporat în convențiile internaționale și regionale privind drepturile omului. Organizația Internațională a Muncii a adoptat o convenție separată care acoperă diferite aspecte ale libertății de asociere – Convenţia privind libertatea sindicală şi apărarea dreptului sindical.
Comitetul ONU pentru Drepturile Omului a subliniat importanța dreptului la întrunire, statuând că:
”[acesta] este important în sine însuși ca un drept separat, deoarece protejează posibilitatea oamenilor de a-și exercita autonomia individuală în solidaritate cu ceilalți. Împreună cu alte drepturi conexe, acesta constituie, de asemenea, fundamentul unui sistem de guvernanre participativă bazat pe democrație, drepturile omului, statul de drept și pluralism.”