Ce este libertatea de exprimare?
Libertatea de exprimare este o componentă fundamentală a unei democrații. Ea oferă fiecărei persoane libertatea de a avea diverse opinii și de a le exprima, de a obține informații, precum și de a comunica informații și idei fără ingerințe din partea autorităților publice. Acest drept fundamental permite circulația diferitelor perspective și opinii, precum și dezbaterea și discuția liberă în cadrul societății.
În plus, libertatea de exprimare este un instrument cheie pentru mass-media și societate în general în responsabilizarea Statului, instituțiilor sale și politicienilor pentru acțiunile lor, în special în ceea ce privește chestiunile de corupție sau conflictele de interese în cadrul guvernului. Prin urmare, chiar dacă acest drept este extrem de important pentru toți oamenii, este de o importanță deosebită pentru jurnaliști și pentru oricine lucrează în mass-media, deoarece datoria lor este să fie „câinele de pază” al unei societăți democratice sănătoase. Aceasta înseamnă că trebuie să li se permită să scrie și să raporteze liber, sau să critice, Statul și instituțiile acestuia. În Moldova, libertatea de exprimare este garantată de Constituție.
Ce forme și tipuri de exprimare sunt protejate?
Acest drept acoperă diferite forme de exprimare: vizuală (imagini, fotografii, imagini și video), audio (muzică, cuvinte exprimate etc.) și conduită (spectatcol sau acțiune). Astfel, această libertate acoperă atât comunicarea verbală, cât și cea nonverbală. Sunt protejate exprimările de natură diferită: politice, artistice, comerciale sau altele. În Moldova, exercitarea dreptului la libertatea de exprimare este reglementată prin lege.
Libertatea de exprimare protejează ideile sau opiniile care pot fi controversate, tulburătoare sau chiar șocante – deoarece pluralismul și toleranța sunt valori de bază ale unei societăți democratice.
NOTĂ Nu toate tipurile de duscurs sunt acoperite. De exemplu, discursul instigator la ură sau incitarea la violență nu beneficiază de o astfel de protecție.
Care sunt limitările libertăţii de exprimare?
Libertatea de exprimare nu este absolută și, prin urmare, poate fi supusă unor restricții. Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede trei criterii, care trebuie îndeplinite pentru ca restrângerea să fie legală:
1. Restricția este prevăzută de lege: există o normă în dreptul național care permite o astfel de restricție
2. Restricția este necesară într-o societate democratică pentru:
- protejarea securității naționale, integrității teritoriale sau siguranţei publice
- apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor
- protecţia sănătăţii sau morale
- protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora
- a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale
- a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti
3. Restricția este proporțională (nu mai mult decât este necesar pentru atingerea scopului urmărit)
Aceste criterii au fost, de asemenea, general acceptate și aplicate de alte instituții internaționale pentru drepturile omului și urmate de multe organisme naționale de aprobare a deciziilor.
NOTĂ Trebuie să distingem dreptul de a avea o opinie de dreptul de a exprima o opinie. Primul nu permite nicio excepție sau restricție – nimănui nu i se poate interzice să aibă o opinie, chiar și una nepopulară. Ceea ce poate fi restrâns este exprimarea acestei opinii.
Cine protejează acest drept?
Statul este principalul garant al drepturilor omului. Obligațiile sale sunt duble: negative (obligații „de a nu face” ceva) și pozitive (obligații de „a face” ceva).
Obligația negativă este de a se abține de la amestecul arbitrar în libertatea de exprimare, creând astfel un mediu care să permită schimbul liber de idei și opinii. Obligația pozitivă este de a asigura protecția libertății de exprimare împotriva ingerinței autorităților publice sau a oricărei alte imixtiuni. Aceasta include instituirea unor mecanisme eficiente de protecție a jurnaliștilor, a unui sistem funcțional de instanțele de judecată etc.
Recunoașterea internațională a acestui drept
Libertatea de exprimare a fost inclusă în Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948, primul catalog cuprinzător a drepturilor omului adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite.
Articolul 19 prevede:
“Orice individ are dreptul la libertatea de opinie şi de exprimare, ceea ce implică dreptul de a nu fi tulburat pentru opiniile sale şi acela de a căuta, de a primi şi de a răspândi, fără consideraţii de frontieră, informaţii şi idei prin orice mijloc de exprimare.”
Acest drept a fost de asemenea încorporat în convențiile internaționale și regionale privind drepturile omului.