Ce este libertatea de circulaţie?
Libertatea de circulaţie este dreptul persoanei de a călători dintr-un loc în altul.
În primul rând, aceasta include dreptul persoanei de a se muta în interiorul unui stat și de a-și alege locul de reședință. Aceasta este o dimensiune internă.
În al doilea rând, ea include dreptul persoanei de a părăsi liber statul. Aceasta este o dimensiune externă.
Conform Constituţiei Republicii Moldova, fiecărui cetăţean îi este garantat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a pleca, de a emigra şi de a se întoarce în ţară.
Există oare restrângeri aplicabile acestui drept?
Libertatea de circulaţie nu este absolută și poate fi supusă unor restricții. Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede criterii detaliate – dacă ele sunt îndeplinite, restrângerea este legală.
1. Restrângerea este permisă de legea națională.
2. Restricția este necesară într-o societate democratică pentru:
- securitatea naţională ori siguranţa publică
- menţinerea ordinii publice
- prevenirea faptelor penale
- protecţia sănătăţii sau a moralei
- protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
3. Restricția este proporțională (nu mai mult decât este necesar pentru atingerea scopului urmărit).
Aceste criterii au fost recunoscute și în alte convenții internaționale (de exemplu, în Pactul Internațional cu Privire la Drepturile Civile și Politice), sunt utilizate în practica judiciară și urmate de multe organisme naționale de aprobare a deciziilor.
Care sunt exemplele de restricții legale ale libertății de mișcare?
1. Restricțiile libertății de mișcare în interiorul unui stat pot include:
- interdicția de a părăsi localitatea aplicată persoanei în timpul unei urmăriri penale
- o carantină sau izolare generală în timpul pandemiei de COVID-19
- interzicerea unui tată acuzat de violență domestică să se întoarcă în casa familiei
- cerința de a furniza amprentele digitale pentru a primi un pașaport
NOTĂ Nu toate cerințele legate de mișcarea sau deplasarea unei persoane constituie o restricție: de exemplu, cerința de a pune centura de siguranță sau de a trece un control de securitate la aeroport nu sunt considerate restricții în contextul drepturilor omului.
2. Restricțiile privind libertatea de a-și alege reședința pot include:
- interdicția de a-și schimba adresa în timpul unui proces penal
- cerința de a raporta schimbarea locului de reședință
- interzicerea reședinței într-un oraș închis cu instalații nucleare
EXEMPLU În cauza Nagovitsyn c. Rusiei, reclamantul a participat la operațiunea de curățare după accidentul nuclear la centrala nucleară de la Cernobîl. Datorită acestui fapt, el avea dreptul la o locuință gratuită asigurată de Stat și a cerut autorităților să-i pună la dispoziție un apartament anume la Moscova. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că refuzul autorităților de a lua în considerare această preferință nu reprezintă o încălcare a libertății de circulație – nimic nu-l împiedica pe reclamant să se mute în capitală.
EXEMPLU În speța Golub c. Moldovei și Rusiei libertatea de mișcare a reclamantului a fost restrânsă prin instituirea interdicției de a părăsi fără autorizație unitatea militară din regiunea transnistreană. Curtea a constatat încălcarea libertății de circulație de către Rusia întrucât aceasta exercita un control efectiv și o influență decisivă asupra „autorităților” autoproclamate și neconstituționale transnistrene.
3. Libertatea de a părăsi o țară
Interdicțiile de călătorie pot fi impuse din următoarele motive:
- pașaport sau document de identitate invalid
- refuzul de a plăti penalități vamale sau datorii
- desfășureara unui procesul penal pendinte
- o încălcare a regulilor de imigrare
- în cazul călătoriei unui copil – din lipsa consimțământului unuia dintre părinți
NOTĂ Acest aspect al libertății de mișcare nu garantează dreptul nelimitat al unei persoane de a călători. De exemplu, o țară nu are obligația de a elibera vize tuturor cetățenilor străini care doresc să o viziteze.
Recunoașterea internațională a acestui drept
Libertatea de mișcare este crucială pentru indivizi: capacitatea de a-și alege locația pe baza preferințelor personale este cu adevărat fundamentală pentru orice individ.
Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948 – prevede la articolul 13 că:
1. Orice persoană are dreptul sa circule liber şi să-şi aleagă reşedinţa în interiorul unui stat.
2. Orice persoană are dreptul sa părăsească orice ţară, inclusiv ţara sa, şi de a reveni in ţara sa.
Această libertate a fost ulterior încorporată în convențiile internaționale și regionale privind drepturile omului.