Ce este dreptul la locuinţă?
Dreptul la locuință este dreptul de a trăi într-un loc suficient de sigur și pașnic, fără teama de distrugere sau evacuare arbitrară.
NOTĂ Dreptul la locuință nu este un drept de a avea „un acoperiș deasupra capului”.
Este numit dreptul la o locuință potrivită deoarece este strâns asociat cu conceptul de demnitate umană.
Cum să determinați dacă locuința este adecvată?
Locuința adecvată are următoarele caracteristici:
1. Securitatea juridică a posesiei bunului: locuința poate fi închiriată sau deținută cu titlu de proprietate, publică sau privată, dar toate persoanele ar trebui să aibă garanții legale împotriva evacuării forțate.
2. Disponibilitatea serviciilor, materialelor și infrastructurii: aceasta se referă la toate serviciile necesare pentru o viață decentă – apă potabilă sigură, energie pentru gătit, electricitate, încălzire, canalizare și așa mai departe.
3. Accesibilitatea: costurile legate de locuință nu trebuie să lase o persoană în pragul sărăciei, nu trebuie să amenințe satisfacerea nevoilor de bază ale persoanei.
4. Locuibilitatea: locuințele adecvate trebuie să protejeze siguranța fizică a persoanei de frig, căldură, ploaie, vânt sau alte amenințări ale mediului.
5. Accesibilitatea locației: ar trebui să fie posibil de ajuns la locuința cuiva. Acest lucru este relevant în special pentru grupurile vulnerabile: persoanele în vârstă, persoanele cu probleme de mobilitate, pacienții cu boli terminale etc.
6. Locația: ar trebui să fie posibil accesul la locul de muncă, spitale, școli etc. la un cost proporțional cu venitul persoanei (sau al familiei). De asemenea, locuințele nu trebuie să fie amplasate într-o zonă periculoasă sau poluată.
7. Caracterul adecvat din punct de vedere cultural: locuințele ar trebui să fie adecvate pentru societatea care le folosește. Locuința nu este doar o necesitate, ci și o expresie a identității persoanei sau a unui grup, așa că trebuie să îi corespundă.
Cine protejează acest drept?
Întrucât Statul este principalul garant al drepturilor omului, acesta trebuie să depună eforturi spre realizarea acestui drept.
Mai concret, Statul are trei tipuri de obligații:
1. Obligația de a respecta înseamnă că Statul nu trebuie să încalce sau să admită ingerințe ilegale în exercitarea acestui drept. Astfel, este interzisă următoarea conduită:
- evacuări forţate
- politici discriminatorii legate de locuinţe
- refuzarea locuinței
2. Obligația de a proteja înseamnă că Statul ar trebui să prevină încălcările de către alte părți. Aceasta include:
- adoptarea legislaţiei relevante
- reglementarea pieţelor de locuinţe şi de închiriere
- asigurarea faptului că actorii privați (de exemplu, companiile furnizoare de energie sau de apă etc.) nu intervin ilegal în exercitarea dreptului la locuință
3. Obligația de îndeplinire impune Statului să adopte un set de măsuri care să asigure realizarea acestui drept. Acesta include:
- adoptarea unei politici naţionale privind locuinţele
- prevenirea fenomenului lipsei de adăpost
- acordarea de subvenții pentru locuințe
Dacă statul nu are suficiente resurse?
Dreptul la locuință nu înseamnă că Statul trebuie să construiască locuințe gratuite pentru toată populația sa.
Esența acestui drept este nediscriminarea: fiecare are dreptul de a trăi în condiții decente. În consecință, acțiunea principală a statului ar trebui să fie abordarea discriminării în chestiuni legate de locuințe și prevenirea fenomenului lipsei de adăpost.
Recunoașterea internațională a acestui drept
Războaiele duc nu numai la pierderea de vieți omenești, ci și la pierderea caselor. Locuințele sunt distruse sau nu mai sunt sigure, forțând oamenii să plece. Pierderea casei este întotdeauna traumatizantă și duce la pierderea altor drepturi.
Primul catalog al drepturilor omului, adoptat în scurt timp după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948 prevede la articolul 25(1) că:
Orice persoană are dreptul la un nivel de viaţă corespunzător asigurării sănătăţii sale, bunăstării proprii şi a familiei, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare, are dreptul la asigurare în caz de şomaj, de boală, de invaliditate, văduvie, bătrâneţe sau în alte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă ca urmare a unor împrejurări independente de voinţa sa.
Dreptul la o locuință adecvată este recunoscut și în alte convenții internaționale.